FC Pucioasa a obținut o victorie poate mai puțin așteptată, dar pe deplin meritată, scor 2-1, pe terenul celor de la Olimpic Zărnești, una dintre formațiile care se luptă pentru promovarea în Liga 2. Băieții noștri au făcut probabil cea mai bună partidă din acest campionat, arătând maturitate, organizare și mult sacrificiu.
Echipa noastră a deschis scorul în minutul 29 prin Ionită Maradona, care a înscris un gol „a la Maradona”, finalizând spectaculos o acțiune bine construită. Cu avantaj minim pentru Pucioasa s-a intrat la pauză. La începutul reprizei secunde a venit momentul psihologic al meciului: portarul nostru a reușit să apere un penalty, păstrând echipa în avantaj și dând un plus de încredere colegilor.
Gazdele au egalat în minutul 66 prin Ilie, însă reacția băieților noștri a fost exemplară. Doar două minute mai târziu, Mihai Țintar a înscris cu un șut din interiorul careului și a readus echipa în avantaj, gol care avea să stabilească și scorul final.
A fost o victorie importantă pentru copiii noștri, care cresc vizibil de la meci la meci. Este al doilea succes consecutiv, iar moralul echipei este în continuă ascensiune. Duminică urmează o nouă deplasare, la Progresul Mogoșoaia. Bravo, copii! Viitorul sună bine!
