„S-a încheiat turul campionatului. Cum vezi parcursul FC Pucioasa până acum?”
În acest tur de campionat, FC Pucioasa a avut un parcurs ascendent, mai ales dacă ținem cont de faptul că echipa este una foarte tânără. Am prestat jocuri foarte bune, iar în cele din urmă au apărut și rezultatele. Se vede o creștere de la meci la meci, ceea ce ne dă încredere pentru viitor.
„Cum ți se pare nivelul Ligii a 3-a în acest tur?”
Nivelul Ligii a 3-a a fost unul destul de ridicat în acest tur. Sunt echipe care își doresc promovarea, iar acest lucru le motivează să joace fiecare meci la potențial maxim. Este un aspect pozitiv, pentru că și noi creștem jucând meciuri dificile, împotriva unor adversari puternici.
„Pentru tine, personal, cum a fost impactul cu Liga 3 și ce ți s-a părut cel mai dificil?”
Pentru mine, impactul cu Liga a 3-a a fost unul pozitiv. Am reușit să mă adaptez și să mă maturizez destul de repede, încercând să-mi ajut echipa atât la antrenamente, cât și în jocuri. Cel mai dificil a fost ritmul și intensitatea duelurilor fizice, deoarece Liga a 3-a este un campionat dur și echilibrat. Totuși, aceste lucruri m-au ajutat să cresc și să mă adaptez mai bine.
„Ca mijlocaș, cum simți că ai reușit să-ți ajuți echipa în acest tur?”
Ca mijlocaș, consider că mi-am ajutat echipa prin echilibru în joc și printr-o bună organizare la mijlocul terenului. Am contribuit și ofensiv, cu goluri și pase decisive, însă cel mai important pentru mine a fost să joc pentru echipă.
„Care crezi că sunt punctele forte ale echipei și unde mai avem de crescut?”
Punctele noastre forte sunt spiritul de grup și organizarea. Am devenit o echipă unită și muncim unii pentru alții pe teren. Cred că mai avem de crescut la capitolul constanță și la luarea deciziilor în momentele-cheie, mai ales atunci când avem ocazia să înscriem și trebuie să fim mai lucizi.
„Care este obiectivul echipei în acest sezon și cât de realist îl consideri?”
Obiectivul echipei în acest sezon este să ne dezvoltăm cât mai mult, atât din punct de vedere mental, cât și fizic, iar bineînțeles să acumulăm cât mai multe puncte în campionat. Este un obiectiv realist, ținând cont de potențialul grupului.
„Cum vezi returul și ce va face diferența în partea a doua a sezonului?”
Văd returul ca fiind unul mai constant. Munca, disciplina și atitudinea vor face diferența în partea a doua a sezonului.
„Există un mijlocaș din fotbalul românesc sau internațional de la care te inspiri?”
Îmi place să urmăresc mai mulți mijlocași și să iau câte ceva de la fiecare. Încerc să-mi îmbunătățesc jocul urmărind fotbaliști compleți și inteligenți. Ca mijlocaș central, îl apreciez foarte mult pe Kevin De Bruyne, în special pentru pasele sale decisive.
„În copilărie, ce echipă îți plăcea și ce jucător te-a făcut să iubești fotbalul?”
Atât în copilărie, cât și în prezent, echipa mea preferată este Barcelona, iar Lionel Messi este jucătorul care m-a făcut să iubesc atât de mult acest sport, prin magia pe care o creează pe terenul de fotbal.
„Un mesaj pentru suporterii FC Pucioasa, acum la final de tur.”
Le mulțumim suporterilor pentru sprijinul oferit până acum. Au fost alături de noi la fiecare meci, chiar și în momentele mai dificile, oferindu-ne un plus de energie. Promitem să muncim și mai mult în retur pentru a-i face mândri.
